Ana Maria Prodan nu vrea sub nicio formă să renunțe la intenția de a muta Universitatea Cluj la Buzău și spune că aceasta este singura metodă prin care autoritățile locale din orașul tradițional al „șepcilor roșii” pot fi convinse să ajute echipa. Șefa lui „U” a dezvăluit și motivul pentru care insistă să nu cedeze conducerea clubului ardelean.
„Nici nu mai vreau să comentez despre suporteri, pentru că sunt dezinformați și nu au nicio vină. Eu am actele în mână. Nu am bani să stau în Cluj, nu îmi permit să stau în centru și așa că mă duc la periferie ca să pot trăi. Nu mă numesc Walter sau Porumboiu, să am puterea lor financiară. Când am văzut că toată lumea vrea să mă afunde, am plecat: Echipa nu are de nici unele pentru că nu este ajutată, așa cum nu a fost niciodată în istorie. Eu vreau să mă duc într-un loc unde să mă ajute cineva să mă pun pe picioare. Nu vreau să renunț la această echipă. Aș fi preluat Gloria Buzău, dacă era în Liga I.
Nu sunt lașă, dacă o echipă e bolnavă, nu o las să moară, ci mă duc la spital cu ea. Îmi doresc să se schimbe totul peste noapte, să găsesc bani de salarii și să rămân să joc la Cluj. Deocamdată, am și poprire la Ligă pe cele două milioane de euro din drepturile TV, pentru că, vezi-Doamne, am fi singurul club din România cu datorii”, a spus Ana Maria Prodan la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER